Liberalul Iohannis: După europarlamentare ESTE OBLIGATORIU să discutăm despre unificarea dreptei

Liberalul Iohannis: După europarlamentare ESTE OBLIGATORIU să discutăm despre unificarea dreptei
Publicat: 21/05/2014, 17:32
Actualizat: 06/02/2016, 02:59

„Numai în PNL am făcut și desfăcut alianțe pentru a ne ține de cuvânt față de alegători. (…) După euroalegeri se va încerca unificarea dreptei. Nu am o soluție, dar pot să vă spun că în campania electorală nu au fost discuții pe această temă. Convingerea mea e că după aceste alegeri este obligatoriu să discutăm aceste chestiuni pentru a vedea în ce ecuație putem să coagulăm dreapta în vederea câștigării prezidențialelor. Evident, e tot mai evident că vom avea un candidat de stânga și dacă vom avea cinci-șase candidați de dreapta, șansele dreptei sunt reduse în această ecuație”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, într-o conferință de presă.

Întrebat unde se va situa Traian Băsescu în anul 2015, după alegerile prezidențiale, prim-vicepreședintele PNL a spus că îi este greu să evalueze rolul acestuia.

„Mi-e greu să evaluez locul și rolul politicianului Traian Băsescu în ecuația de după anul 2015. Vom vedea cum se poziționează partidele, dacă găsesc căi de comunicare. Acum nu aș da un pronostic”, a mai spus Ionahhis.

Klaus Iohannis se află, miercuri, la Timișoara pentru a-l susține pe vicepreședintele PNL Timiș Cristian Bușoi pentru candidatura la alegerile europarlamentare din 25 mai.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Pierzi instant permisul auto. Se va da ordin UE, lege și în România: Nu se...
Amenzi mari pentru șoferii care nu respectă o regulă mai puțin cunoscută
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Cât plătește Australia pentru modernizarea submarinelor?